Roagă-te ca Domnul Isus (4)

Domnul Isus s-a rugat pentru alți oameni.

După ce s-a rugat în Grădina Ghețimani, Domnul Isus a fost trădat, arestat și condamnat la moarte.
Domnul Isus a fost condus afară din oraș, pe drumul care duce la Muntele Golgota, unde a fost țintuit pe o cruce. La dreapta și la stânga Lui erau crucificați doi criminali.
Jos, la baza crucii Domnului Isus, soldații își împărțeau hainele Lui sub privirile curioase ale oamenilor care asistau la această scenă cumplită.
Acolo, pe cruce, Domnul Isus S-a rugat. Și nu S-a rugat pentru El ci pentru oamenii din jurul Lui.
Rugăciunea spusă de Domnul Isus pe cruce: „Tată iartă-i, căci nu știu ce fac!“
Chiar și în suferințele acelea cumplite, Domnul Isus S-a gândit la dușmanii Săi și S-a rugat pentru ei.
Roagă-te ca Domnul Isus: Gândește-te la nevoile altora și roagă-te pentru ei.
De asemenea poți să-I ceri lui Dumnezeu ajutor pentru a-i iubi pe cei pe care nu-i poți iubi.
;
  
  
  

Înapoi la început

Următorul