Explicare protecţia datelor cu privire la copii

Suntem încântaţi că sunteţi interesaţi de site-ul nostru. Vrem să vă dăm o imagine a ceea ce se întâmplă în spatele site-ului nostru atunci când îl vizitaţi. Când vă uitaţi pe site, computerul dumneavoastră ne trimite automat adresa lui IP. Ca şi cu numărul de telefon, adresa IP este unică, dar nu face legătura cu telefonul, ci cu calculatorul dumneavoastră. Uneori se spune că ne sunt trimise „datele“. Prin „date“ noi înţelegem tot ceea ce avem nevoie să ştim de la dumneavoastră personal. De exemplu, numele şi prenumele, adresa unde locuiţi, data naşterii, bolile de care suferiţi (de exemplu, alergiile), şi adresa IP de care am vorbit mai devreme. Folosim adresa IP ca să ştim cărui calculator îi sunt trimise textele, imaginile şi înregistrările video. Fără aceasta nu aţi fi putut să citiţi acest mesaj. De ce vă explicăm acestea? Noi putem salva datele dumneavoastră numai dacă ne permiteţi. Totuşi, adresa IP trebuie s-o păstrăm întotdeauna fără permisiunea dumneavoastră pentru un timp limitat (60 zile), ca să putem să vedem cine a vizitat site-ul nostru. Uneori sunt vizitatori care vor să ne facă rău. Cu ajutorul adresei IP putem să raportăm aceasta la poliţie. Dacă aveţi întrebări referitor la datele dumneavoastră pe care le-am păstrat, puteţi să ne scrieţi un e-mail. Putem să vă dăm acces la informaţiile dumneavoastră păstrate la noi numai dacă puteţi să ne dovediţi că aveţi dreptul să aveţi aceste informaţii – altfel, oricine poate să ceară informaţiile dumneavoastră. Puteţi să schimbaţi datele pe care le aveţi la noi sau să cereţi să le ştergem. Aveţi dreptul să ne spuneţi că nu mai putem să folosim datele dumneavoastră, şi atunci va trebui să le ştergem. Sperăm că veţi înţelege că datele dumneavoastră sunt foarte importante pentru noi, aşadar, dacă aveţi întrebări, vă rugăm să ne scrieţi la adresa de mai sus.