Roagă-te ca Domnul Isus (2)

Domnul Isus S-a rugat și a mulțumit pentru mâncare

Mulți oameni s-au strâns în jurul Domnului Isus. El i-a vindecat pe bolnavi și a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu. Se făcuse foarte târziu.
Ucenicii au venit la Domnul Isus și I-au spus că este timpul să-i trimită acasă pe oameni:
„Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele dimprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării; pentru că aici suntem într-un loc pustiu.“
Domnul Isus le-a spus: „Dați-le voi să mănânce!“
„N-avem decât cinci pâini și doi pești“, au răspuns ucenicii.
Domnul Isus le-a spus ucenicilor să le transmită oamenilor „să șadă jos în cete de cincizeci. “ și ei au făcut întocmai.
Domnul Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat privirea în sus și a mulțumit lui Dumnezeu pentru ele.
Domnul Isus știa că de la Dumnezeu vine tot ce avem nevoie. În acel moment când era imposibil să-i fi hrănit pe toți oamenii cu așa puțină mâncare, Domnul Isus s-a rugat.
El I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru cele 5 pâini și 2 pești pe care le avea. De aemenea El se aștepta ca Dumnezeu să facă posibil ca toți să aibă ce mânca.
Roagă-te ca Domnul Isus: Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru ceea ce ți-a dat.
Te poți ruga înainte de masă pentru a-I spune mulțumesc pentru hrana pe care o ai.
A te ruga ca Domnul Isus mai înseamnă și a aștepta ca Dumnezeu să facă lucruri speciale. „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.“ (Matei 19:26)
Dumnezeu poate face minuni. După ce S-a rugat, Domnul Isus a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le împartă oamenilor. Toți au mâncat până s-au săturat. A mai și rămas mâncare.
Aceasta este o povestire adevărată pe care o găsești în Biblie la Luca 9:11-17.
;
  
  
  

Următorul