Isus S-a născut

Planul lui Dumnezeu

“Oameni din Nazaret! Ascultaţi porunca regelui! Va avea loc un recensământ. Fiecare cetăţean al acestei ţări trebuie să se întoarcă în oraşul în care s-a născut pentru a se înscrie. După ce vă înscrieţi, vă puteţi întoarce înapoi.”
Chiar şi Maria şi Iosif trebuiau să se pregătească pentru această călătorie lungă - Iosif era un urmaş al regelui David; de aceea trebuia să se întoarcă în Betleem, locul său de naştere.
Isus, Salvatorul lumii - acesta era planul minunat al lui Dumnezeu.
Pentru Maria, călătoria era dificilă, pentru că era însărcinată cu primul ei copil. Ea deja ştia că va fi mama Fiului lui Dumnezeu, pentru că un înger i-au spus ei şi lui Iosif aceste veşti bune.
Au fost foarte dezamăgiţi când au ajuns în Betleem.
“Nu este nimic liber. Fiecare cameră este ocupată. Întrebaţi în altă parte. Trebuie să plecaţi, nu este loc pentru voi aici.” Peste tot uşile erau închise pentru ei.
În cele din urmă au găsit un loc într-un staul. Şi acolo, la miezul nopţii, a avut loc o minune.
Isus S-a născut.
Imaginează-ţi că înainte cu 700 de ani ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu deja promisese că Mesia Se va naşte în Betleem.
Maria L-a luat pe Isus, L-a înfăşat în scutece şi L-a pus într-o iesle. Planul lui Dumnezeu s-a împlinit.
Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a îndeplinit planul Său şi L-a dat pe Fiul Lui pentru noi.
Tot Nazaretul era agitat. Mulţi oameni erau supăraţi. Ordinul regelui nu se potrivea cu planurile lor, dar se potrivea cu planul lui Dumnezeu.
;